Capitolul 2. „Jaful”
(1947 – inceputul anilor '50)
Gospodăria
Noul guvern nu a mai permis arendarea pământului,
fiind obligaţi să-l lucrăm în regie proprie. Spre bucuria mea, curtea s-a
umplut cu animale (câte o pereche de cai, boi şi vaci; păsări aveam şi înainte)
şi câţiva “muncitori agricoli” salariaţi, care lucrau pământul arabil,
livezile şi aveau grijă de gospodărie. Îi însoţeam deseori la munca câmpului
şi m-am împrietenit mai ales cu unul din ei, Bade Laie, ţăran sărac fără
pământ, însurat, fără copii, foarte inteligent, destoinic şi cu bun simţ, care
lucrase la noi şi înainte. De multe ori îl vizitam acasă, unde îşi înjghebase
o gospodărioară frumuşică. M-a impresionat felul cum soţia, Nana Veronica,
avea grijă de animalele din curte (păsări, purcei, capre, căţel), cu care
vorbea ca şi cum ar fi copiii ei, iar animalele erau blânde şi o ascultau de
parcă înţelegeau tot ce spunea.
Jefuiţi
Într-o seară, după cină, pe la ora opt, s-a
deschis uşa casei noastre şi au intrat cinci bandiţi, o parte mascaţi,
înarmaţi cu pistoale şi cuţite, au tras perdelele, au legat-o pe mama şi pe
cei doi bătrâni de scaune. În timp ce bătrânii se văitau şi plângeau, mama şi
cu mine am rămas liniştiţi. Şeful bandei m-a luat de mână să-i arăt unde sunt
banii şi bijuteriile. Ca să-i îmbunez, le-am oferit macheta din alamă, a unui
tun din primul război mondial, primit cadou de către tatăl meu dela soldaţii
pe care i-a instruit la mitraliori, dar m-au refuzat. Ştiind că mama ţine
valorile în dulap, le-am indicat dulapurile. În continuare, am însoţit tot
timpul pe şeful bandei, care părea un om sigur pe sine şi liniştit. Timp de 3
ore au cotrobăit şi au luat tot ce au vrut: bani, bijuteriile mamei, lenjerie,
maşina de cusut, etc. Se pare că veniseră cu un camion, staţionat pe un teren
viran în spatele grădinii. La urmă au încercat s-o şantajeze pe mama să
divulge unde a ascuns eventualele valori care bănuiau că le-ar mai avea,
spunându-i că dacă nu va mărturisi, ne vor lua cu ei. Atunci am început să-l
rog pe şeful bandei să nu ne omoare. Până la urmă, ne-au încuiat în casă şi au
plecat. Deşi bandiţii au fost prinşi, după o jumătate de an şi torturaţi de
către poliţie, majoritatea lucrurilor nu au mai fost recuperate.
Seceta
După doi ani consecutivi de secetă (1945, 1946),
anul 1947 a fost marcat de foamete, care a atins în special Moldova. În urma
unei acţiuni organizate, copii din Moldova calamitată s-au adăpostit la
familii din zonele neafectate. Noi am adăpostit o fetiţă din judeţul Dorohoi.
Într-o zi a intrat în curtea noastră un moldovean şi a cerut ceva de mâncare.
Mama i-a aşternut un prosop pe masa din curte, i-a pus în faţă o oală de lut
plină cu lapte bătut, o jumătate de pâine (pâine de ţară, coaptă la cuptor,
cântărind câteva kilograme), cană, polonic şi cuţit, să mănânce pe săturate,
şi şi-a văzut de treburile gospodăriei. Când s-a întors, spre stupefacţia
dânsei, omul mâncase tot ce ea îi dăduse!
Reforma monetară
În comerţ lipseau alimentele de bază. În loc de
zahăr mama făcea sirop din sfeclă de zahăr. Ulei se obţinea mai uşor din
floarea soarelui, sau seminţe de dovleac. Portocală am văzut prima dată la
vârsta de 12 ani, iar banană - la vârsta de 25. În 1947, se ajunsese la
hiperinflaţie, valoarea banilor deteriorându-se cu repeziciune. Guvernul a
realizat prima reformă monetară. Fiecare familie putea să schimbe în lei noi
doar o anumită sumă (destul de mică). Au fost oameni care au ars saci cu bani.
Imediat după reformă, comerţul a "lâncezit", populaţia întregii ţări dispunând
de puţine lichidităţi monetare, iar producătorii se abţineau să aducă marfă la
piaţă, temându-se că vor fi obligaţi s-o vândă sub valoarea ei reală. Ca să
facă faţă cheltuielilor curente, mama a trimis la piaţa din Deva vreo două
căruţe cu mere (asaltate de cumpărători). În continuare, s-a trecut la
înfăptuirea naţionalizării principalelor mijloace de producţie, a băncilor,
imobilelor etc.
Prigoana
Concomitent, s-a pornit prigoana împotriva
membrilor partidelor de opoziţie şi a "exploatatorilor". Arestările (nelegale,
fără mandat de arestare) curgeau lanţ, fiind reţinuţi chiar şi oameni pentru
motive neclare pentru noi. La 30 decembrie 1947 eram în tren în drum spre
matuşa mea din Arad. O duduie din compartiment a început să se lamenteze că a
auzit o veste care nu i-a plăcut: regele a abdicat. Prigoana a continuat cu
intermitenţe, de-a-lungul întregii epoci de dominaţie comunistă.
Bancuri
Deşi aspru pedepsite, bancurile politice aveau o
largă circulaţie.
-
Doi cetăţeni conversează:
- În câte categorii se poate împărţi populaţia României?
- În trei: cei care au fost la închisoare, cei care sunt la închisoare şi
cei care vor fi la închisoare.
-
Altă conversaţie:
- Care sunt cele mai periculoase bancuri politice?
- Cele de 10/5.
- Nu înţeleg ce vrei să spui.
- Adică 10 ani de muncă silnică pentru cel care îl povesteşte şi 5 ani
pentru cei care-l ascultă.
-
O babă vede o coadă mare şi întreabă:
- Ce se dă?
- Au sosit ceasuri din URSS.
- Atunci stau şi eu. Pe al meu îl recunosc şi dintr-o mie!
Activităţi culturale şi de propagandă
Îmi aduc aminte de sărbătorirea zilei de 7
noiembrie, ziua victoriei "Marii Revoluţii Socialiste (bolşevice)" din Rusia.
Începând din 1 noiembrie, în fiecare seară era câte un eveniment cultural (de
la care eram nelipsit): filme sovietice aduse de “caravană” (cu generator de
curent), piese de teatru, tragere la ţintă cu armele de vânătoare, retragere
cu torţele, etc. Se scandau lozinci: “Ana, Luca şi cu Dej, au băgat spaima’n
burgezi!”, “Cu Partidul nostru-n frunte, spargem munte după munte!”
Propaganda comunistă lucra din plin. Se expuneau
grafice cu creşterile planificate ale producţiei de curent electric, oţel,
etc. Se preamărea eroismul şi viaţa fericită a omului sovietic. Ştiinţa şi
tehnica sovietică erau cele mai avansate din lume, majoritatea oamenilor de
ştiinţă şi a inventatorilor erau ruşi.
În schimb, “modul de viaţă american”,
“imperialiştii americani”, “aţâţătorii la război”, erau aspru criticaţi,
defăimaţi, caricaturizaţi.
Adevărul este că mulţi cetăţeni erau nemulţumiţi
de regim. În special intelectualii şi oamenii mai înstăriţi, dar şi mulţi
ţărani. Se vorbea că va fi război şi vor veni americanii.
Aveam un vecin care tocmai îşi construise o casă
nouă. Mama mi-a povestit că i-a declarat că nu i-ar părea rău să-i bombardeze
casa nouă şi s-o distrugă până-n temelii "numai să vină americanii şi să ne
scape de comunişti". La acestea s-a adăugat şi campania de defăimare a lui
Tito, apoi condamnarea "atrocităţilor" săvârşite de americani în Coreea,
sprijinul ţărilor frăţeşti şi solidaritatea oamenilor muncii cu lupta dreaptă
a poporului coreean.
Suferinţele mamei
Secretarii de partid care s-au succedat în comună
erau oameni simpli, fără prea multă şcoală, care se străduiau din răsputeri să
traducă în viaţă "ascuţirea continuă a luptei de clasă", propovăduită de către
Stalin.
Mama, văduvă vârstnică, bolnavă şi fără multă
experienţă de viaţă, a fost etichetată chiaburoaică şi prigonită fără încetare.
I s-au stabilit cote obligatorii către stat (pe preţuri de nimic) mai mari
decât recolta, astfel că pentru a face faţă obligaţiilor, era nevoită să
cumpere produse pe piaţa liberă. I s-a expus caricatura la gazeta de perete. I
s-au intentat procese pe motive imaginare: că pe truchiul prunilor cresc
licheni; că borhotul de la fiertul ţuicii scurs intr-o groapă, ar putea, prin
infiltrare, infesta apele râului; că a tăinuit cinci hectare de pământ, etc.
Când, la procesul judecat la Deva, mama a arătat
că există o concordanţă perfectă între ceea ce este înscris la cartea funciară
şi ceea ce a declarat, procurorul a argumentat, că deşi se pare ca actele sunt
în regulă, totuşi trebuie să fie condamnată, fiindcă este o mare chiaburoaică.
A fost condamnată la amenzi grele, încât pentru a acoperi plăţile a trebuit să
vândă o casă.
Secretarul organizaţiei de bază se comporta ca
regele neîncoronat al comunei. Într-o seară, fiind băut, a tras cu pistolul în
direcţia unui flăcău. Tatăl flăcăului, ţăran sărac, care a protestat, a fost
condus la postul de miliţie (între timp se desfiinţase poliţia şi jandarmeria)
şi bătut la sânge de către secretarul de partid şi şeful de post. Plângerile
lui ulterioare, depuse la Deva, au rămas fără efect.
Suferinţele mamei m-au afectat profund, mă
intristau şi mă revoltau. Simţeam că este o mare nedreptate, dar eram
neputincios. Sub influenţa celor auzite la şcoală, am început să înţeleg că de
fapt ţara progresează şi regimul vrea să construiască o societate mai dreaptă,
aşa că încet, încet am început să consider că suntem victimele nevinovate al
unui proces pozitiv.
În cele din urmă, mama a fost deposedată de avere,
şi în anul 1951 a plecat la Arad, la sora dânsei, să înveţe croitorie, iar eu
- elev în clasa a 7-a - am rămas la internatul şcolii din comună. Predarea
averii a fost o mare uşurare pentru mama şi pentru mine, considerând că de
acuma putem intra în "rândul oamenilor", nemaifiind bogaţi.
Şcoala
Şcoala, şi mai ales ciclulul doi, a constituit
pentru mine un eveniment de primă importanţă. Majoritatea profesorilor erau
excepţionali. Severi dar drepţi, cu simţ pedagogic, pasionaţi de materiile pe
care le predau, aveau chemare pentru meseria de profesor. De la ei am învăţat
nu numai simţul datoriei şi cum să învăţăm, dar şi ce este omenia. Profesorul
de botanică şi zoologie pretindea să avem un caiet cu rezumatele lecţiilor din
carte, inclusiv desenele, să facem ierbar şi insectar. La fizică şi chimie,
trebuia să citim lecţia care urma să se predea, să aducem materialele necesare
şi să efectuăm experienţele descrise în carte, în faţa clasei. Profesorul de
română ne-a îmboldit să facem primele compoziţii literare. Până astăzi mai ţin
minte româna, matematica, fizica, ştiinţele biologice, pe care le-am învăţat
la şcoala elementară.
Învăţam foarte bine şi exista o apreciere
reciprocă între mine şi profesori. M-am împrietenit în special cu profesorul
de ştiinţe naturale care, deşi foarte sever, mă aprecia foarte mult şi deseori
mă prezenta ca model în faţa clasei. Uneori îl vizitam şi acasă, să mă ajute
la clasificarea vreunei plante adunate pentru ierbar. Dimpotrivă, pe
profesorii care nu erau bine pregătiţi, şi predau materia în mod sec şi
neatractiv, nu i-am apreciat şi nici materiile predate nu le-am însuşit
temeinic. De exemplu, istoria a început să-mi placă doar mulţi ani mai târziu.
La constituirea organizaţiei de pionieri, fiind
conştient că din cauza situaţiei sociale nu am şanse să fiu acceptat, nici nu
am înaintat cerere de primire. După ce mama nu mai poseda avere, la
intervenţia profesorului de ştiinţe naturale am fost şi eu trecut în rândurile
organizaţiei, cu o întârziere de doi ani.
Am simţit o bucurie deosebită, m-am prezentat cu
cravata roşie legată de gât şi cu figura luminată în faţa mamei. Simţeam că
s-a făcut dreptate şi eram hotărît să fac totul pentru construirea noii
societăţi.
La şcoală eram un fel de vedetă, fiind primul la
învăţătură, apreciat de profesori, în acelaşi timp în relaţii foarte bune cu
colegii şi având mai mulţi prieteni. La alegerile organizaţiei de pioneri, a
fost propus şef de unitate un coleg (băiat liniştit şi la locul lui), care
făcuse un curs special pentru ocuparea acestei funcţii. La adunarea generală
mai mulţi s-au opus propunerii şi au început să-mi scandeze numele. Până la
urma am fost ales în unnimitate, împotriva indicaţiilor venite "de sus".
La invitaţia unui coleg (fiu de ţăran sărac lipit
pământului), la un sfârşit de săptămână, am mers pe jos la Mada, satul lui
natal. Era un sat de munte, la poalele unor stânci majestuoase, printre care
râul Geoagiului a săpat chei adânci. Am rămas impresionat de natura sălbatecă
şi de oamenii de munte săraci, care lucrau pământul şi creşteau vitele cu
tehnici vechi de secole.
Este interesant că în ciuda tuturor nedreptăţilor
şi deformarea realităţii, la care am fost martor, inclusiv suferinţele mamei,
eram convins de superioritatea sistemului. Consideram că sacrificiul nostru
este un aspect nedrept şi dureros, dar neînsemnat faţă de progresul societăţii.
Începuse campania pentru lămurirea ţăranilor să
intre în gospodăria colectivă, dar cu toate eforturile, inclusiv recrutarea
cadrelor din învăţământ pentru a-i convinge,majoritatea se opuneau ideii
colectivizării.
A doua iubire
În timp ce lucram cu un grup de pionieri la
confecţionarea unei gazete de perete, am colaborat cu mai multe fete. Spre
uimirea mea, mai mulţi colegi mi-au transmis că una din fete, Lucia, a
declarat că mă iubeşte: îi place cum arăt, cum mă comport, cum gândesc şi
chiar numele îi pare frumos. Era fiică de profesori, fată frumoasă, drăguţă,
deşteaptă şi voluntară, mai tânără decât mine cu doi ani. Această declaraţie
neaşteaptată, a redeşteptat în mine acel sentiment de iubire pură şi profundă,
cu respingerea ideii contactului fizic. Fiind o iubire mărturisită şi
reciprocă, deşi ne întâlneam rar şi ocazional, ne priveam cu feţele zâmbitoare,
luminate de afecţiune. Afundându-mi privirea în ochii ei, aceasta mă tulbura
şi îmi dădea un sentiment de fericire intensă. Mai degrabă ea găsea motive să
mă viziteze, deobicei cu o prietenă, invocând probleme pioniereşti. Această
idilă mi-a luminat ultimii doi ani de şcoală, până când am părăsit comuna.
A doua reforma monetară
În 1952 a avut loc a doua reforma monetară. De
data aceasta cetăţenii aveau dreptul să schimbe toţi banii pe care-i posedau,
dar rata de schimb scădea progresiv cu suma. Astfel, familia sorei mele din
Cluj, a avut ghinionul ca în ajunul reformei, să vândă casa unde locuiau. Cu
banii primiţi la reformă, au cumpărat o pereche de pantofi, iar restul i-au
folosit pentru traiul de zi cu zi. In continuare au locuit cu chirie.
Arestarea mamei
Dupa plecarea mamei la Arad, am fost chemat la
cancelarie, unde mă aştepta şeful postului de miliţie, care m-a întrebat unde
e mama. I-am răspuns că este la Arad şi la cererea lui i-am dat adresa.
La scurt timp, am primit o scrisoare de la mătuşa
mea, în care îmi comunica că mama a fost arestată, nu se ştie pentru ce şi
nici unde se află. Am fost profund afectat. Ştiam că nu s-a ocupat de politică,
că este perfect corectă şi nu are nimic de ascuns. Nemaiavând avere, nu-mi
puteam explica motivul arestării. Îmi făceam procese de conştiiţă de ce am
transmis adresa ei din Arad, ca după aceea să ajung la concluzia că probabil
puteam doar să întârzii evenimentul căci, oricum, miliţia i-ar fi dat de urmă.
N-am suflat o vorbă nimănui despre arestarea ei.
Nu ar fi ajutat la nimic! Acest secret îmi apăsa greu sufletul provocându-mi
stări de tristeţe, nelinişte şi insomnie.
A reapărut dupa 3 luni, înălbită şi îmbătrânită.
Ne-a povestit că majoritatea timpului a fost închisă şi anchetată la Zlatna,
cerându-i-se să mărturisească unde a ascuns aurul. Săraca, le-a spus că dacă
ar fi avut aur, l-ar fi dat şi ar fi fost eliberată, aşa că, singura ei vină
este că a respectat legile statului şi nu deţine aur.
Comentarii
Evenimente istorice şi politice
În 1946 începe războiul rece şi campania de
defăimare a "imperialiştilor americani" apoi a lui Tito, în contrast cu
preamărirea Uniunii Sovietice şi a culturii ruse. În februarie 1947 se
semnează la Paris tratatul de pace cu aliaţii, care prevede, printre altele,
respectarea drepturilor omului, incluzând drepturile politice, libertatea
cuvântului, a religiei, dreptul de asociaţie, etc., pe care guvernul comunist
nu le va aplica niciodată. Planul Marshal, pentru reconstrucţia economică a
Europei, este refuzat de România, ca de altfel de către toate statele sub
dominaţie sovietică, pe motivul că ar fi amestec în treburile interne.
În urma anunţării planului Marshal, expulzării
comuniştilor din guvernele francez şi italian, şi constituirii blocului de
vest, Stalin va institui un control complet asupra Europei de est. Se
constituie Cominform-ul, organizaţie a Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice, şi a partidelor comuniste ale ţărilor est europene, Franţei şi
Italiei.
În 1947, în urma secetei, a jafului trupelor de
ocupaţie, a plăţii despăgubirilor de război şi a inflaţiei, pentru prima dată
după 100 de ani, Moldova suferă de foamete. În acest an se raportează un
excedent de peste 100.000 decese, faţă de anul 1948. Se primeşte ajutor
umanitar străin, în special alimente (mai ales din partea Statelor Unite). În
decembrie, Regele Mihai este forţat să abdice (ameninţat de Groza şi
Gheorghiu-Dej cu greva guvernamentală şi război civil).
În 1948 se proclamă Republica Populară Română şi
se promulgă o constituţie de tip sovietic. În acelaş an, se produce ruptura
sovieto-iugoslavă şi în partidele comuniste din blocul sovietic începe
epurarea "titoiştilor", sau acelora care aprobă "calea naţională" de
construire a comunismului.
În România, serveşte ca motiv pentru epurarea a
192.000 membri de partid (1949), închiderea, judecarea şi mai târziu
executarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu ("deviaţionist şi prieten al criminalilor
de război").
”Jaful”
Reformele monetare
Prin reforma din 1947, statul acaparează practic
toţi banii din circulaţie. Măsura aceasta este resimţită în special de către
burghezia comercială şi industrială, care nu reuşise să părăsească ţara cu
averile, dar sunt loviţi toţi aceia care posedă bani, în momentul când, pe
neaşteptate, se anunţă reforma. Cum spunea unul din posturile de radio
occidentale: “România şi-a jefuit propriul popor”. În 1952, se efectuează a
doua reformă monetară, care loveşte în cei ce posedau numerar la data
anunţării reformei. Cei ce deţin banii la CEC, benficiază de o rată de schimb
mai bună.
Naţionalizarea
În 1948, Marea Adunare Naţională votează
completarea naţionalizării băncilor, societăţilor industriale, miniere, de
transport şi asigurare. Se naţionalizează şi bunurile imobiliare peste o
anumită valoare. În 1951 statul controlează 90 % din industrie.
Confiscarea valutei şi metalelor preţioase
După legiferarea obligativităţii predării acestor
bunuri, se porneşte o campanie de depistare a celor suspectaţi că ar deţine în
mod ilegal valută, aur sau bijuterii ce depăşesc "necesarul" pentru uz
personal. Se folosesc informatori şi se efectuează numeroase percheziţii şi
anchetări în stare de arest. Se confiscă şi salbele cu “cocoşei” de la gâtul
ţigăncilor nomade. Impozitarea particularilor Preconizându-se cooperativizarea,
se stabilesc impozite grele pentru micii meseriaşi liber-profesionişti sau
micii comercianţi. Până să fie forţaţi să intre în cooperative, vor vărsa sume
uriaşe în visteria statului. In 1953, numai 14% din magazine mai sunt
particulare.
Cote obligatorii din recoltă
Pentru a forţa ţărănimea să intre în gospodăriile
colective, pe lângă alte măsuri, se stabilesc cote obligatorii din recoltă,
plătindu-se o contravaloare bănească mult sub preţul pieţii. Aceste cote
reprezintă majoritatea recoltei şi uneori chiar o depăşesc. Astfel, statul
obţine majoritatea produselor agricole, pe preţuri de nimic. La începutul
anilor 50, statul deţine toată bogăţia ţării.
Prigoana
În a doua jumătate a anului 1947, se declanşează
prigoana împotriva membrilor partidelor de opoziţie. Numeroşi politicieni sunt
arestaţi sau părăsesc ţara. Partidele Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal
sunt disolvate, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache sunt judecaţi sub acuzaţia că au
complotat împotriva guvernului şi condamnaţi la închisoare pe viaţă. În 1956
se va anunţa că Iuliu Maniu a decedat în închisoare în 1953. La fel sunt
epuraţi, din partid, foştii membri ai partidelor de opoziţie care au colaborat
la preluarea puterii de către comunişti. Deşi constituţia acordă drepturi
civile, politice şi recunoaşterea proprietăţii private, foarte curând
autorităţile renunţă la separarea juridicului de executiv şi se înfiinţeaza
Departamentul Securităţii Statului (Securitatea).
Printr-un act emis in 1949, indivizii consideraţi
periculoşi pentru societate, pot fi pedepsiţi, chiar dacă abaterile nu sunt
definite de către lege ca fiind "criminale". Se introduce sentinţa capitală
pentru crime economice grave. Prigoana se extinde împotriva "exploatatorilor",
unor intelectuali, celor suspectaţi că deţin valută sau difuzează bancuri
politice. Prigoana face multe victime şi umple inchisorile şi taberele de
muncă.
Cultura
Se rescrie istoria, accentuându-se marea
contribuţie a Rusiei şi importanţa influenţelor slave. La şcoală, se introduce
studiul obligatoriu al limbii ruse, se pune accentul pe ideologia comunistă,
evidenţiindu-se totodată contribuţia esenţială a Rusiei şi Uniunii Sovietice
la desvoltarea ştiinţei şi culturii. Legăturile culturale cu occidentul sunt
rupte, scriitorii şi artiştii fiind obligaţi să îmbrăţişeze "realismul
socialist". Biserica Ortodoxă devine o instituţie controlată de stat.
Reforme sociale
După preluarea puterii de către comunişti se
efectuează o serie de reforme sociale importante, de care vor beneficia pături
largi ale populaţiei.
Invăţământul obligatoriu şi gratuit
Deschide larg porţile şcolilor pentru toţi.
Partidul Comunist vede educaţia ca o mare realizare a regimului, factor de
importanţă capitală pentru crearea omului socialist de tip nou şi un mijloc de
furnizare a forţei de muncă, necesară dezvoltării economiei. Are loc o
creştere continuă a numărului cadrelor didactice la toate nivelele de
învăţământ, cu scăderea ratei elevi/profesor.
Se acordă burse şi idemnizaţii pentru cei ce
studiază. Se pune accentul pe primirea preferenţială a fiilor de muncitori şi
ţărani în institutele de învăţământ mediu şi superior. Este nevoie de crearea
unei intelectualităţi noi, devotate cauzei comuniste şi uşor de manipulat.
Elita intelecualităţii vechi este eliminată. Mulţi işi pierd serviciile, sunt
deposedaţi de avere, închişi, sau chiar ucişi. Cei care supravieţuiesc
epurării, vor trebui să accepte supunerea şi cooperarea cu noul regim.
Lichidarea analfabetismului
În 1945, 27% din populaţie era analfabetă. Se
iniţiaza o mare campanie de alfabetizare, analfabetismul fiind oficial "eradicat"
în anul 1966.
Asistenţa medicală gratuită
Constituie un mare progres pentru îmbunătăţirea
sănătăţii poporului. Accesibilitatea la asistenţa medicală este îmbunătăţită.
Cu timpul, se va pune accentul pe lupta împotriva bolilor infectioase
(malaria, poliomielita, sifilisul, tuberculoza), educatia sanitară a
populaţiei, scăderea mortalităţii infantile şi creşterea expectanţei de viaţă.
Dreptul la muncă şi pensie de vârstă
Aceste drepturi sunt asigurate pe toată durata
regimului. Practic, nu există şomaj.
Urbanizarea
În 1948 populaţia rurală reprezintă 76.6% din totalul locuitorilor ţării. Odată cu începerea industrializării, forţa de
muncă disponibilă de la ţară (mai ales tinerii) începe să fie absorbită de
intreprinderile în plină dezvoltare din oraşe, unde câştigul este mai bun.
Aceasta va duce la creşterea populaţiei oraşelor, creindu-se aglomeraţie şi
probleme de spaţiu locativ.
←Capitolul 1. Primele amintiri
Capitolul 3. „Înflorirea”→
